De când am început proiectul Bebe Ghi îmi doresc să ajung în India și să văd cu ochii mei cum sunt produse hainele pe care le comercializez și promovez cu atâta încredere și mândrie. Să merg pe „firul” de producție, să cunosc oamenii care lucrează în fabrici sau pe câmp, să văd cum sunt tratați, dacă sunt mulțumiți sau nu de munca lor. Și multe alte întrebări aș mai avea. Sper să vină ziua aceea.
Până atunci însă, am găsit un articol care pune la un loc piesele unui puzzle complicat și incomod pentru mulți și recrează lungul lanț de producție al hainelor „sustenabile”. Un articol care oferă o imagine clară asupra modului în care bumbacul organic, provenit din comerț echitabil este cultivat, recoltat și prelucrat prin procese sustenabile. Un articol care evidențiază cum sunt create hainele etice și cum NU sunt făcute celelalte. O călătorie prin imagine.
Regăsiți articolul original, în limba engleză, aici.
Cultivarea bumbacului
Regiunea rurală Orissa din India de Vest, una dintre cele mai importante regiuni din India unde se cultivă bumbacul (datorită cantității mari de precipitații). 40% din bumbacul indian este udat numai de ploaie (majoritatea este bumbac organic).
Povestea începe în câmpurile verzi din regiunile ploioase din India centrală și vestică. Semințele de bumbac organic sunt plantate, udate de ploaie și culese manual când înfloresc.
Nu sunt folosite pesticide sau fertilizatori chimici. Fermierii îngrașă pământul cu compost și înlătură dăunătorii cu mâna. Este o muncă grea și migăloasă, dar măcar nu mai depind de companiile multinaționale pentru a-și procura semințele și substanțele chimice.
Bumbacul organic vândut în sistem Fairtrade are un preț garantat de 43 de rupii pentru 1 kg de bumbac neprelucrat și este un preț care le oferă fermierilor posibilitatea de a-și hrăni familiile. Bumbacul ce nu se vinde prin sistemul de comerț echitabil (Fairtrade) este vândut sub prețul de producție (la momentul scrierii articolului, în 2015, era 33 de rupii/kg). Comerțul echitabil (Fairtrade) a făcut o diferență notabilă în viața fermierilor (o creștere cu 30% a veniturilor) și le-a permis să nu își mai facă datorii. Îndatorarea repetată a condus la rate extrem de mari ale suicidului în rândul fermierilor de bumbac din India. Deși bumbacul provenit din Fairtrade este la propriu un salvator de vieți, piața pentru acest bumbac este încă mică și fluctuantă (în funcție de cererea venită de la companiile producătoare de haine), ceea ce crează o mare anxietate familiilor de fermieri.
Fluctuațiile în cererea de bumbac Fairtrade, combinat cu faptul că bumbacul organic poate fi crescut numai 6 luni pe an (depinzând de sezonul ploios), înseamnă pentru femeile fermier că au nevoie și de alte surse de venit. Ele migrează dintr-o parte în alta a țării cu tot cu bebeluși sau copii pentru a găsi de lucru. Înființarea de mici întreprinderi, în paralel cu creșterea pieței de bumbac etic, sunt absolut necesare pentru a le permite să rămână la casele lor.
Egrenarea
O dată ce semințele brute de bumbac au fost culese manual de femeile și bărbații din aceste mici sate, sunt transportate cu un camion la fabrica locală de egrenare (separarea cu ajutorul unor mașini speciale a semințelor de fibrele de bumbac pentru a obține puful de bumbac). Aici sunt curățate, procesate și presate.
Folosindu-se mai multe tipuri de mașinării, bumbacul „crud” (are încă semințe) trece prin suflante, filtre rotative și extractoare pentru a separa fibrele de semințe.
Chiar dacă mașinăriile par antice, practicile de muncă nu sunt. Ca și în cazul cultivării și recoltării și în procesul de egrenare producătorii trebuie să adere la un set agreat de standarde laborale (inclusiv faptul că cei sub 16 ani nu au voie să lucreze). Regulat sunt verificați de organele abilitate ale forurilor intenaționale pentru a se asigura complianța.
După ce a fost separat de semințe, bumbacul (acum sub formă de „scame”), începe un lung drum pe șoselele subcontinentului Indian, către fabricile de bumbac.
Fibră de bumbac (scame), alese și curățate, gata pentru presare.
Torsul și țesutul
Fibra de bumbac organic presată și făcută baloți ajunge la fabricile de tors și țesut din sudul Indiei. Baloții sunt ținuți separat de bumbacul convențional, în camere alăturate, dar diferențierea se face și și printr-o serie de coduri colorate.
O dată ajuns la fabrici, bumbacul trece printr-un proces mult mai riguros de curățare. Este apoi dărăcit și pieptănat de mașinării enorme. Dacă bumbacul este provenit din comerț echitabil certificat, nu se acceptă în procesul de prelucrare ucenici lucrători (formă de colaborare insuficient reglementată). Această fază a procesului de producție este una dintre cele în care se comit multe abuzuri (muncă enormă, periculoasă, pentru multe ore și cu plată minimă). Mai ales femeile și fetele sunt ținute cu forța în fabrici și nu li se permite să plece decât după o anumită perioadă de timp (de obicei, ani). Ucenicia se practică mai ales în fabricile din zonele rurale, în locații izolate unde este ușor să piardă urma unor astfel de practici.
Bumbacul este tors într-o fibră moale, de culoare galben-pal.
Fibra toarsă este apoi făcută fire iar firele sunt făcute bobine.
Odată ce firele au fost făcute bobine, se începe țeserea sau tricotarea lor în materiale.
Aceasta este o mașină de tricotat (împletit). Bumbacul țesut este produs diferit, dar esența procesului este aceeași. Materialele tricotate (împletite) sunt cele care se întind și se folosesc la producerea tricourilor sau a hainelor pentru copii.
Bumbac organic, Fairtrade, obținut prin tricotare, înainte de procesul de albire.
După ce bumbacul a fost transformat în material tricotat, ne-albit, este suit din nou în camion și transportat la fabricile de vopsire. Fabricile de vopsire se află cam în aceeași zonă cu cele ce produc materialele, de aceea călătoria (și poluarea și consumul de carburant implicite) este scurtă.
Role de bumbac organic tricotat, ne-albite, în drum spre fabrica de vopsire.
Vopsirea
Deși reziduurile chimice lăsate în materiale în urma procesului convențional de vopsire sunt o preocupare serioasă, problema cea mai mare o constituie ceea ce se aruncă. Vopsirea convențională este un procedeu extrem de toxic iar apa care este folosită în acest proces și ulterior aruncată este plină de metale grele și poluanți. Reziduurile toxine sunt deversate fie în sursele locale de apă (fabricile de vopsire se află, de regulă, lângă râuri), fie pe terenurile limitrofe (mai devreme sau mai târziu ajungând tot în apă). În fabricile certificate organic lucrurile nu se întâmplă așa. Vopsirea se face folosindu-se mult mai puține substanțe și mai puțin toxice (metalele grele, de exemplu, nu sunt folosite deloc) și se întâmplă într-un circuit închis. Acest sistem închis înseamnă că apa reziduală este filtrată până când poate fi refolosită în proces. Procentul aproximativ de fabrici de vopsire organice este cam de 5% din total.
După vopsire, materialul trebuie tratat pentru a deveni moale, iar apoi trebuie uscat.
La croitorie, materialul trece prin ultimul procedeu înainte de a deveni produs finit. Când amenii vorbesc despre producția etică a hainelor, majoritatea se gândesc numai la această ultimă etapă a lanțului (croirea efectivă a hainei). Realitatea este însă că până aici au fost implicați, în diverse etape , foarte mulți oameni care cumva sunt ascunși și invizibili consumatorului. Pentru a îmbunătății lucrurile (că vorbim de India, România sau orice altă țară unde există industrie textilă), trebuie să înțelegem complexitatea procesului și să cerem aplicarea standardelor de etică laborală pe tot lanțul de producție.
Tăierea și coaserea materialului
Deci ce se întâmplă diferit în procesul etic de realizare al hainelor în aceaste etape finale comparativ cu fabricile convenționale? Standardele impun ca oamenii să fie plătiți decent, să aibă condiții de muncă rezonabile și să fie tratați ca niște angajați, până la urmă. Fără copii care muncesc, fără zeci de ore suplimentare săptămânal, în condiții de siguranță în preajma mașinăriilor, cu pauză de prânz și de ceai. Nu este perfect, diferențele între salariile femeilor și ale bărbaților pentru același post încă există, dar progrese semnificative către normalitate (ceea ce noi avem și ce considerăm că este al nostru de drept) s-au făcut în producția hainelor etice. Cum cererea din tările vestice din partea companiilor și a clienților acestora crește, sigur că lucrurile se vor îmbunătății și mai mult în viitor.
Tăierea materialului
Prima etapă în realizarea unei haine este verificarea materialului (pentru a nu avea defecte).
Fiecare bucățică de material este verificată vizual. Într-o fabrică se produc anual milioane de obiecte vestimentare.
În cazul hainelor cu imprimeuri, materialul merge apoi la imprimare, care poate fi făcută manual sau prin imprimare serigrafică.
Echipament de imprimare serigrafică
Vopseluri certificate organic sunt folosite pentru imprimarea hainelor cu certificare organică. Separarea de vopselurile non-organice este critică și, cum cererea crește, mulți producători vor trece la exclusiv organic pentru a reduce complexitatea activității.
Pregătirea vopselei organice pentru imprimare.
Material imprimat prin serigrafie, pus la uscat
După imprimarea materialului, acesta este tăiat de o mașină operată manual în bucăți cu forme și dimensiuni specifice. Tăierea se face după optimizarea formelor în material, astfel încât pierderile să fie minime. Folosirea a 85-86% din material se consideră a fi un procent bun, deși nu întotdeauna se poate ajunge acolo. În fabricile cu politici de sustenabilitate, resturile sunt reciclate. Adică sunt trasformate din nou în fibre și apoi folosite pentru a face cartoane și etichete.
Verificarea și etichetarea bucăților de material.
Construirea propriu-zisă a hainei implică o mulțime de etape.
Curățare, călcare, verificare și ambalare.
Într-un final, produsul finit este verificat de designeri.
În mod ironic, legislația muncii din India favorizează angajatul (deși nu și femeile, cel mai adesea). Dar birocrația, lipsa organelor de reglementare și corupția fac ca legile să nu fie respectate. Și cauza problemelor nu este numai aceasta. Relitatea este că practicile marilor companii (branduri) care presează fabricile pentru a obține cel mai mic preț posibil sunt elementul cu ponderea cea mai mare în această industrie. Ele apelează la diverse fabrici pentru anumite obiecte vestimentare strict, în fiecare sezon alte fabrici, în loc să încheie contracte sau parteneriate pe termen mediu sau lung cu producătorii locali. Astfel de parteneriate le-ar permite fabricilor să își anticipeze veniturile, să își facă un plan de investiții și dezvoltare, să angajeze cu forme legale muncitorii și să le ofere condiții decente de muncă în loc să se axeze numai pe a obține cele mai mici cheltuieli de producție (cu orice preț).
Între timp, standardele Fairtrade sau alte standarde etice au apărut, la cererea unui grup tot mai mare de consumatori pe care îi interesează cine și cum le produce hainele. Presiunile asupra guvernelor pot avea un oarecare impact prin condiționarea marilor producători de haine, dar realitatea este că diferența reală o va face cererea care vine de la consumatori.
Mai există și alte etape până produsul ajunge la consumator – ambalare, etichetare, împachetare, expediere. Cei care produc haine etice se straduiesc să reducă numărul de ambalaje și amprenta de carbon a produselor lor. Se încearcă și optimizarea activității diverselor departamente ale companiilor (de exemplu, înlocuirea livrării cu avionul cu transportul maritim). Acestea par lucruri mici dar sunt pași importanți într-un proces complex cum este fabricarea hainelor sustenabile. Nu toți producătorii de astfel de accesorii vestimentare pot adera la toate practicile din lanț, mai ales datorită dimensiunilor reduse ale afacerilor. Dar noi, ca și consumatori, avem putererea de a îi ajuta să ajungă acolo achiziționând produse sustenabile. Dacă însă vorbim despre companii mari, atunci aceastea ar trebui să fie chestionate privind lanțul lor de producție. Un lanț care implică mulți, mulți oameni care nu își doresc decât să ducă un trai decent, lipsit de violență, abuzuri și să aibă posibilitatea de a alege. Că este vorba despre oameni din India, România, sau de oriunde altundeva.
Sursă articol și imagini: http://mukakids.com/how-ethical-clothing-is-made/.
Wow! Am citit cu sufletul la gura!!